Un echilibru sanatos intre minte, corp si spirit pentru o stare generala de bine, energie si optimism, asta ne dorim.
Activitatea fizică şi exerciţiile
Deşi "activitatea fizică" şi "exerciţiile" sunt concepte diferite, înţelegând primul concept ca fiind orice formă de mişcare, iar al doilea printr-o formă de mişcare mai structurată, efectuată pentru scopuri specifice, ambele constituie elementele fundamentale ale wellness-ului. Fără ele nu se poate obţine, într-adevăr, bunăstarea fizică şi mentală.Chiar şi nutriţionişti, în îndrumările lor, acordă o mare importanţă influenţei unui stil de viaţă activ asupra sănătăţii generale a indivizilor.
Alimentaţia
La baza wellness-ului nu poate fi, astfel, decât o alimentaţie completă şi echilibrată. Pentru a fi pe deplin sănătos, organismul nostru are nevoie de un aport echilibrat de carbohidraţi, proteine, lipide, vitamine, săruri minerale şi apă. Cunoaşterea calităţii şi a cantităţii acestora din alimentele pe care le mâncăm, mai mult decât numărul de calorii, este esenţial pentru a şti cât de des şi în ce fel să consumăm alimentele pentru a ne hrăni într-un mod sănătos.Stilul de viaţă
Câteva ore de activitate fizică sau de exerciţii pe săptămână nu pot face minuni dacă veţi continua să aveţi un stil de viaţă nesănătos, precum fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi somnul insuficient. În special, trebuie subliniată importanţa din ce în ce mai mare care se atribuie timpului dedicat somnului şi calităţii acestuia.Activitatea fizică şi exerciţiile sunt foarte utile în schimbarea obiceiurilor negative, permiţând o percepţie rapidă a beneficiilor care rezultă din corectarea lor.
Relaţiile cu ceilalţi
Realizarea deplină a dimensiunii afective şi emoţionale este, evident, un aspect fundamental şi determinant pentru realizarea wellness-ului. A vă simţi bine cu voi înşivă este primul pas pentru a trăi în linişte şi echilibru relaţiile cu ceilalţi.Stabilirea şi menţinerea unor relaţii autentice, precum prietenia şi dragostea nu pot decât să ne ofere energii pozitive, care sunt decisive pentru a ne simţi împliniţi şi fericiţi.
Am observat ca din pacate , tot mai multi tineri prefera alte activitati in defavoarea sportului. Este foarte important sa avem grija de organismul nostru si sa ne facem timp pentru noi.
RăspundețiȘtergereE foarte important sa stim sa fim echilibrati si sa imbinam alimentaia corecta cu sportul.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa facem eforturi sa punem in practica toata aceasta teorie. E spre bine nostru!
RăspundețiȘtergere